Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din istorie, atât în campionat, cât și din punct de vedere al lotului de jucători. Gigi Mulțescu (68 de ani), noul antrenor al formației din „Ștefan cel Mare”, susține că visul său este acela de o scăpa pe Dinamo de la retrogradare.
Dinamo se află pe locul 13 din Liga 1, cu 21 de puncte obținute, la patru lungimi distanță de ocupanta ultimei poziții, Chindia Târgoviște.
Gigi Mulțescu a declarat că salvarea lui Dinamo ar reprezenta cea mai mare victorie din cariera sa.
„E cea mai grea perioadă, ne luptăm cu un adversar invizibil. Nu poți să-ți faci un program, nimic. E o nebunie.
Ar fi frumos. Sănătatea e cea mai importantă. Această luptă, dacă aș câștiga-o, ar fi cea mai frumoasă victorie din cariera mea de om”, a declarat Gigi Mulțescu pentru Digi Sport.
Antrenorul „câinilor” susține că este îngrijorat de faptul că elevii săi nu s-au antrenat în ultima perioadă. Jucătorii lui Dinamo se află izolați la domiciliu, după ce în cadrul clubului a izbucnit un focar de coronavirus.
„Au fost cele două antrenamente după care n-am mai făcut niciun antrnemant. S-au îmbolnăvit șase oameni. De când s-a amânat jocul cu Chindia așteptăm.
Nu a fost nimic real. Am văzut niște povești. Sunt îngândurat, sunt preocupat, e normal în situația asta. Până când nu se ia o hotărâre definitivă, noi suntem împreună.
E vorba de vreo zece zile în care ei n-au făcut efort, nu s-au antrenat. Doctorul îi are pe toți în evidență, el știe cine a ieșit sau cine a intrat”, a mai spus Gigi Mulțescu.
Sub comanta lui Gheorghe Mulțescu, Dinamo nu a disputat niciun meci oficial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER